Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Constantin Bălăceanu-Stolnici

Autor: Andreea Fornea

Constantin Bălăceanu-Stolnici, nascut la 6 iulie 1923, este un om de știință român, medic neurolog, pioner în domeniul neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie șiAnatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema.

Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde a dat bacalaureatul în 1941. Între anii 19411947 urmează cursurile Facultății de Medicină dinBucurești, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu. În 1967 a fost confirmat Doctor în Științe Medicale de către IMF-București și Ministerul Învățământului.

Activitatea didactică

Activitatea de asistență medicală, organizatorică și de conducere

Funcții ocupate în prezent

 




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *