Cum ar fi lumea fără becul lui Teclu?

Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Constantin Brancusi

Autor: Andreea Fornea

“ Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul. Eu am fost, întâi de toate, ţăran. Ţăran am rămas şi azi. Ţăranul, rumânul, îl ştii. Unul cântă din frunză, altul din fluier. Unul coace argilă, altul zugrăveşte oale. Eu am cioplit. De copil. M-au chemat lemnul şi cuţitul. Apoi piatra şi dalta… Arama şi ciocanul… Aveau, pe-semne, să-mi spună ceva. Le-am ascultat. Şi-am ajuns aşa să am şi eu de spus ceva, prin glasul lor… Le-am învăţat limba. (…) Am mers şi eu, o bună bucată de vreme, pe căi bătute.(…) Până când, într-o zi, nu mi-a mai plăcut ce făceam. Deloc. Căci plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui… Fără inimă nu-i artă. Priveam îndelung – continuă Brâncuşi – sculpturi de-ale altora – din cei cu talente sigure şi pe ale mele. Ce mă supăra?!.. Frumos cioplit, frumos dăltuit, frumos lustruit, migălos şi bine redate detaliile, nimic de zis. Da, dar nu-i viu. Parcă sunt fantome. Încremeniri…

      Eu vreau să dau viaţă, mişcare, avânt, bucurie… Încet, încet, drumul s-a croit singur… Şi am ajuns la ceva simplu, grozav de simplu! La o sinteză care să sugereze ceea ce vreau să redau. Căci am tot căutat ani mulţi. Să ajung să scot din lemn, din bronz, din marmură acel diamant ascuns – esenţialul – aşa cum îl scot şi  minerii din adâncul pământului. (…) Pentru că eu am căutat şi caut şi voi căuta mereu formula-cheie care să fie adevărul esenţialului. Astfel, „Cocoşul” meu nu e cocoş, „Pasărea” mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalţ totul dincolo de pământ. Ce-am făcut practic?! Am aruncat deoparte aripile şi ciocul, ghearele şi creasta, ochii şi picioarele. Dar a rămas IDEEA de pasăre: ZBORUL!. …Vreau ca Pasărea mea să umple tot văzduhul, să exprime marea eliberare…”.

Şi aşa a fost : cu „Păsările” lui, „Domnişoara Pogany”, celebrul panteon de la Târgu-Jiu, cu Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, cu Coloana Infinitului, cu sutele de copii aflate în marile muzee ale lumi, Brâncuşi va reprezenta România peste ani şi ani. El a fost privit şi apreciat de toate generaţiile ce se succed în istorie drept adevărată minune a lui Dumnezeu!  (O sinteză după „Vinurile lor” – 1969 – de Vintilă Russu-Şireanu).

 

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

 

Anii de început

Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al saselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie si prăvălii.

 

Perioada  1897 – 1906

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care vor prefigura rapid Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.

 

Din această datează operele:

* 1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chiţu

* 1898 – Bucureşti – Bustul Vitellius

* 1900 – Bucureşti – Capul lui Laocoon

* 1902 – Bucureşti – Ecorşeul

* 1902, probabil ianuarie – Bucureşti – statuetă simbolizând muzica corală românească

* 1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan

* 1903 – Bucureşti – bustul generalului doctor Carol Davila

* 1905 – Paris – Orgoliu

* 1906 – Paris – Copil – gips

* 1906 – Paris – Supliciu – piatră

* 1906 – Paris – Cap de copil – bronz

* 1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide

* 1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu

* 1906 – Paris – portretul pictorului Nicolae Dărăscu

 

Perioada  1907 – 1935

In 1907, datorita interventiilor Reginei Elisabeta a Romaniei (Carmen Sila), ale Mariei Bengescu si ale Otiliei Cozmuta, Brancusi este acceptat ca practician in atelierul lui Auguste Rodin. O sansa extraordinara pentru tanarul sculptor roman, mai ales pentru ca acesta il admira enorm pe sculptorul francez, fiind profund influentat de stilul acestuia. Dar, in acelasi spirit de independenta care avea sa-l domine intreaga viata, Brancusi l-a parasit pe Rodin dupa doar doua luni, multumindu-se sa declare ca “Nimic nu poate creste in umbra arborilor“. Mai tarziu avea sa recunoasca faptul ca datorita lui Rodin sculptura si-a recapatat dimensiunea si senmificatia umana. 
Dupa aceasta despartire oarecum neasteptata de scoala lui Rodin, Brancusi a inceput treptat sa-si formeze un stil propriu, revolutionar, devenind in scurt timp unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai modernismului in arta. 
Brancusi obisnuia sa-si realizeze operele in lut sau gips, pentru ca apoi sa le toarne in bronz dar dupa despartirea de maestrul sau a revenit la ceea ce iubea cel mai mult : cioplirea. 
Dupa 1908 a renuntat definitiv la alte tehnici, preferand sa-si ciopleasca lucrarile, indiferent daca era vorba de lemn, marmura sau piatra.

Artistul incepe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se indeparteaza acum de incidentele de tip impresionist pentru a incepe, in conditiile afirmarii unor tendinte rationaliste, printre care cubismul, o lunga lupta pentru surprinderea esentei, a ceea ce este durabil, sustras clipei. 
Expune pentru prima data la Société Nationale des Beaux-Arts si la Salon d’Automne din Paris in 1906.

             Sarutul, o prima versiune pe care o va relua sub diferite forme pana in 1940, culminand cu Poarta Sarutului parte a Ansamblul Monumental din Targu-Jiu.
In 1907 inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse si intra in contact cu avantgarda artistica pariziana, imprietenandu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.
Va incepe lucrul la Rugaciunea (1910), o comanda pentru un monument funerar ce va fi expusa in Cimitirul „Dumbrava” de la Buzau. Somnul (1908), Muza adormita (1909-1910), Pasarea maiastra (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice, ale etniilor negre sau oceanice. in aceasta perioada se imprieteneste cu Modigliani. Un alt prieten al sau, pictorul Henri Rousseanu, ii spune lui Brancusi profeticele cuvinte: “…Tu ai transformat anticul in modern”. Sculptorul – din ce in ce mai cunoscut – se bucura de succes si in S.U.A., la New York, unde, in 1913, participa la Expozitia internationala de arta moderna si deschide prima sa expozitie personala la “Photo Secession Gallery” care provoaca o enorma senzatie. Expune la manifestarile gruparilor “Tinerimea artistica”, “Arta Romana,”, “Contimporanul” etc. 
In atelierul sau vor veni sa lucreze mai multi tineri artisti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s.a. 
Colectionarul american John Quinn ii cumpara mai multe sculpturi, asigurandu-i o existenta materiala prielnica creatiei artistice. In acelasi an, ministrul de interne al Romaniei respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an inainte. Brancusi va pastra lucrarea in atelier si o va intitula Fantana lui Narcis. In 1915, incepe sa execute primele lucrari in lemn: 
2 Cariatide, Fiul risipitor etc.

La Paris, in 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu 
cinci reproduceri dupa lucrari ale lui Brancusi. Un an mai tarziu, participa la expozitia gruparii „La Section d’Or” in Franta, la expozitia gruparii „Arta romana” la invitatia lui Camil Ressu in Romania, la „Festivalul Dada”, unde semneaza manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. in revista Little Review din New York, apare, in 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brancusi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea sa realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

      Sculptorul cauta principiile fundamentale ale formei, degajand-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structura a formelor organice are loc odata cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vietii (Principesa X, 1916; Primul strigat, 1917; Nou nascutul, 1920; Domnisoara Pogany, Leda, 1920; Inceputul lumii, 1924). Seria de “Pasari in vazduh”1923 aduce ideea ridicarii in spatiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta. 
Alteori – cazul Coloanelor fara sfarsit intre 1918-1928- ideea de inaltare este asigurata de cresterea pe verticala a unor moduli geometrici.

La 30 noiembrie 1924, Constantin Brancusi expune la prima expozitie internationala a gruparii “Contimporanul” din Bucuresti ucrarile “Sarutul”,“Pasarea Maiastra”, “Mlle Pogany” si “Cap”
Doi ani mai tarziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expozitie personala a sa. 
El continua seria de expozitii: 1926 – La “Salonul Independentilor” Brancusi expune “Muza adormita” – in albastru, mentiomand ca este o sculptura pentru orbi ; participa la cea de a 37-a expozitie “Societe des artistes independants” ; la expozita “Salon du Franc” la Muzeul Galliera este prezentata lucrarea “Nou-nascut”
Sculptura “Nou-nascut” este achizitionata de Rolf de Mare, contra sumei de 7000 franci. in 1927 in Tornto participa la – International Exhibition of Modern Art la Art Gallery.
A fost o perioada cu multe realizari si participari la numeroase expozitii si aparitii in reviste si carti, a legat prietenii cu oameni celebrii si a reailzat unele din cele mai impresionante opere ale secolului XX .

Perioada 1935-1957


          Brancusi vine in Romania dand curs chemarii Ligii nationale a femeilor din Targu Jiu, care dorea sa inchine un monument eroilor patriei cazuti in timpul primului razboi mondial. Realizeaza tripticul Masa tacerii, Poarta sarutului si Coloana fara sfarsit (1937-1938) - capodopera a marelui artist.


Aici, ca si in alte opere, Brancusi regaseste dimensiunile artei populare, ale intregului patrimoniu cultural romanesc, pe care le-a introdus in atmosfera agitata a artei moderne.
Un clar principiu solar, fundamentand o nevoie de ordine si ratiune, conduce demersul artistului popular spre aproprierea esentelor realitatii. Atitudinea constructiva, pozitiva, ce se degaja din aceasta abordare a fenomenelor vietii face din Brancusi unul din creatorii ce au marcat decisiv evolutia sculpturii moderne. 
El propune – un unic ecou in constiinta artistica a primei jumatati de secol, ecou prelungit prestigios si in arta zilelor noastre – o decantare si o noua integrare a spiritualitatii si nensibilitatii. Preluand elemente de limbaj din zacamantul culturii populare, Brancusi incarca opera sa de forte miraculoase.

Iluminat de cultul pamantului patriei si al stramosilor sai, sculptorul, “Genius loci al Romaniei”, cum il numea Giulio Carlo Argon, este fascinat de zorii nasterii omului, descoperind, in fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vietii – nasterea, iubirea, munca, creatia, moartea. Spatiul inchis, circular, al marilor sanctuare dacice din Muntii Orastiei, masurand curgerea vremii si mentinand treaz spiritul, este reluat de Brancusi cu dorinta de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile – trecut, prezent si viitor – se unifica. Crescand impetuos pe verticala, Coloana ascunde in simplitatea sa efortul constructiv, pentru a pastra, pur si persistent, sensul inaltarii umane, aspiratia spre lumina, spre ratiune.

Pana in 1940, activitatea creatoare a lui Brancusi se desfasoara in toata amploarea ei. Operele sale de seama din ciclul Pasarea in vazduh, ciclul Ovoidului precum si sculpturile in lemn dateaza din aceasta perioada. in acelasi timp, Brancusi participa la cele mai importante expozitii colective de sculptura din Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia, Olanda, Anglia.
In 1943 termina ultima sa opera “testoasa zburatoare”.
in atelierul sau din Impasse Ronsin, in inima Parisului, Brancusi si-a creat o lume a lui, cu un cadru si o atmosfera romaneasca. Muzeul National de Arta Moderna din Paris (Centre Pompidou) are un numar important de lucrari ale lui Brancusi, lasate prin testament mostenire Romaniei, dar acceptate cu bucurie de Franta, impreuna cu tot ce se afla in atelierul sau, dupa refuzul guvernului comunist al Romaniei anilor 1950 de a accepta lucarile lui Brancusi dupa moartea sculptorului la varsta de 81 de ani .

In 1957 Brancusi il cheama pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxa, se spovedeste si se impartaseste, apoi ii marturiseste ca moare “cu inima trista pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea” .
Pe data de 16 martie 1957 Brancusi se stinge din viata la ora 2 dimineata iar in data de 19 martie el este inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.

In Romania, in epoca realismului socialist, Brancusi a fost contestat ca unul din reprezentantii formalismului burghez cosmopolit. Totusi, in decembrie 1956, la Muzeul de Arta al Republicii din Bucuresti s-a deschis prima expozitie personala Brancusi din Europa. Abia in 1964 Brancusi a fost “redescoperit” in Romania ca un geniu national si, in consecinta, ansamblul monumental de la Targu-Jiu cu Coloana (recunostintei) fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului a putut fi amenajat si ingrijit, dupa ce fusese lasat in paragina un sfert de veac si fusese foarte aproape de a fi fost daramat.

Despre Brâncuşi

Din 1963 până azi, au apărut în toate părţile lumii peste 50 de cărţi şi monografii şi mii de studii şi articole despre Constantin Brâncuşi, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial şi chiar ca “unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: “Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influenţa pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.

 

 Locul lui Brâncuşi în sculptură

Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

 

Constantin Brâncuşi despre opera sa

“ Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce

ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este

reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa

lucrurilor.”

 

„ Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o

pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini ”




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *