Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Dina Cocea

Autor: Andreea Fornea

Dina Cocea, nascuta la 27 noiembrie 1912, a fost o actriță română. A desfășurat o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic, având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran.

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d’une nuit. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariții în filmele Neamul Șoimăreștilor,Ștefan cel MareCantemir sau Iancu Jianu.

Între anii 1941-1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952-1962 a fost decan alFacultății de Teatru. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO. Între anii 1979 și 1989 a fost președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale.

De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.

Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.

Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață cu o lună înainte de a împlini vârsta de 96 de ani.

 




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *