Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Dragomir Hurmuzescu

Autor: Alexandru Osmulichevici

Dragomir Hurmuzescu,  născut la 13 martie 1865Bucureşti, a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române şi al altor foruri ştiinţifice româneşti şi străine. De numele său este legată prima emisiune radio oficială,[1] ulterior, devenind preşedinte al „Societăţii de difuziune radiotelefonică” din România, astăziSocietatea Română de Radiodifuziune.

            În anul 1894, în urma unor studii efectuate la Sorbona, a reuşit să stabilească o formulă pentru calcularea forţei electromotoare a unui element galvanic cu poli metalici, când unul din poli este magnetizat. În urma acestor cercetări, în 1897, a descoperit existenţa unui fenomen magnetostrictiv, care acţionează asupra unei soluţii de sare ferică, introdusă într-un câmp magnetic uniform, micşorându-i volumul.

            În cadrul altor cercetări desfăşurate la Sorbona, a urmărit evidenţierea proprietăţilor razelor Röntgen. Împreună cu colegul său de laborator Benoist, la începutul anului 1896, a descoperit proprietatea acestor raze de a produce un fenomen de descărcare a corpurilor electrizate. Rezultatele muncii celor doi au fost folosite ulterior de cercetători pentru a studia fenomenele produse de razele Röntgen. Această descoperire l-a făcut cunoscut pe cercetătorul român în comunitatea ştiinţifică internaţională.

            Abia reîntors în ţară, în 1896, după numirea în funcţia de conferenţiar, a preluat postul de profesor de fizică al Liceului Internat din Iaşi. Aici a organizat un laborator de fizică, iar mai apoi l-a mutat la Universitatea din Iaşi, în cadrul catedrei înfiinţate de el. A dotat laboratorul cu o serie de aparate comandate din străinătate, cu ajutorul cărora a pus bazele unui atelier mecanic. În acest atelier, împreună cu studenţii săi, a construit mai multe aparate necesare predării orelor de fizică în învăţământul liceal.

            Alte cercetări le-a îndreptat spre studierea modificărilor mecanice, fizice şi chimice ale corpurilor ca urmare a magnetizării. Totodată a continuat şi cercetarea proprietăţilor razelor Röntgen. De asemenea şi-a îndreptat atenţia şi asupra perfecţionării aparatelor electrice de măsură, dar şi asupra determinării radioactivităţii petrolului – împreună cu N. Patriciu, precum şi a apelor minerale de la Slănic Moldova – împreună cu E. Severin.

            Unul din cele mai mari merite ale lui Hurmuzescu a fost introducerea şi dezvoltarea radiodifuziunii în România. În acest sens a înfiinţat o secţie de radiocomunicaţii la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, alături de inginerul Emil Petraşcu. Aici studenţii erau instruiţi în domeniul radiocomunicaţiilor, domeniu nou în România la acea vreme.

            În 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost plasat primul post de emisie radiofonică din ţară, pentru regiunea Bucureşti, sub conducerea lui Hurmuzescu.[3] În 1925, sub îndrumarea lui Dragomir Hurmuzescu, a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic, care permitea audiţia unor emisiuni publice. Emisiunile se ţineau de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30.[5]

            Acţiunile sale în dezvoltarea radiocomunicaţiilor s-au concretizat şi în plan instituţional, înfiinţând în martie 1925, cu ajutorul colaboratorilor de la Institutul Electrotehnic, Asociaţia Prietenilor Radiofoniei, al cărei preşedinte a fost. În acest an a început să funcţioneze sub preşedinţia lui Hurmuzescu Societatea de difuziune radiotelefonică, societate care şi-a început emisiunile radio la 1 noiembrie 1928, lansând în eter celebrul anunţ „Aici Radio România”.

            Activitatea ştiinţifică prolifică avută i-a fost recunoscută printr-o serie de distincţii şi prin includerea sa în diferite foruri ştiinţifice din România şi din străinătate. Încă din timpul studiilor efectuate în Franţa, a fost ales membru al „Societăţii Franceze de Fizică”, membru al „Comitetului savanţilor străini din Franţa” şi membru al „Societăţii Fizicienilor Germani”. A fost membru corespondent al Academiei Române, din anul 1916, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

Pe parcursul vieţii a avut şi diferite funcţii de conducere în sistemul de învăţământ universitar, precum decan al Facultăţii de Ştiinţe, prorector al Universităţii din Bucureşti, ambele în 1919.[3]

În cadrul Congresului de radiologie desfăşurat la Bruxelles în 1910, a prezidat una din şedinţele de comunicări. La acest congres, de această onoare s-au bucurat şi alte nume mari ale ştiinţei, precum Marie Currie, E. Rutherford şi S. Arrhenius

S-a stins din viaţă la Bucureşti, în data de 31 mai 1954, în timp ce-şi scria memoriile.

În memoria fizicianului român, UNESCO a recomandat ca întreaga comunitate ştiinţifică mondială să-l sărbătorească în 1965, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea acestuia.[4]

 




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *