Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Ioan Eugen Simion

Autor: Andra Fornea

Ioan Eugen Simion, nasut pe 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova, este un critic literar, editor, eseist, filolog, profesor universitar român, membru al Academiei Române şi preşedinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006. A fost căsătorit cu Adriana Manea (1957-2006) şi are o fiică.

Studii

  • Studii medii la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, devenit Liceul „I.L. Caragiale”, astăzi Colegiul „I.L. Caragiale” din Ploieşti.
  • 1957 – absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan.
  • 1969 – doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu.

Activitatea profesională

  • 1957 – 1962 – Cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române
  • 1962 – 1968 – Redactor al „Gazetei literare”
  • 1964 – 1971 – Lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti
  • 1970 – 1973 – Lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV)
  • 1971 – 1990 – Conferenţiar universitar, Facultatea de Litere
  • 1990 – prezent Profesor universitar al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti

Activitatea culturală

  • 1960 – începe colaborarea la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” şi „Viaţa românească”
  • Din 1968 – colaborează săptămânal la „România literară” şi din 1991, la „Literatorul”
  • 1983 – redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică şi teorie literară. Din 1990 devine director al „Caietelor critice”.
  • 1993 – Devine membru al Academiei Române.
  • 1998 – Este ales Preşedinte al Academiei Române.
  • Doctor Honoris Causa al universităţilor din Iaşi, Galaţi, Târgovişte şi Arad.
  • 2006 – Îşi încheie activitatea de Preşedinte al Academiei Române.
  • Scrie în mod regulat la ziarul „Ziua”.

Activitatea publicistică

A publicat peste 3.000 studii şi articole în reviste de specialitate.

Volume

  • Proza lui Eminescu, 1964
  • Orientări în literatura contemporană, 1965
  • Eugen Lovinescu, scepticul mântuit – (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediţia a doua, 1994)
  • Scriitori români de azi, I, 1974 (ediţia a doua, 1978)
  • Scriitori români de azi, II, 1977
  • Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediţie, 1979, a treia ediţie, 1986), 1983 – ediţia în limba maghiară
  • Dimineaţa poeţilor, 1980, (a doua ediţie, 1995, a treia ediţie, 1998).
  • Întoarcerea autorului, 1981, (a doua ediţie, 1993)
  • Scriitori români de azi, III, 1983
  • Sfidarea retoricii, 1986
  • Scriitori români de azi, IV, 1989
  • Moartea lui Mercutio, 1993
  • Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994
  • Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995
  • Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997
  • Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundaţia “Scrisul Românesc” şi Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
  • Fragmente critice, III, Fundaţia “Scrisul Românesc” şi Univers Enciclopedic, 1999
  • Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000
  • Ficţiunea jurnalului intim, (3 volume), Editura Iri, Univers Enciclopedic, 2002

Cărţi traduse în limbi străine

  • Élmények kora, vallom asok kora. Parizsi naplo, 1983
  • Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade, (in collaboration), The Seasbury Press, New York, USA, 1984
  • Die Mitte der Aufszätze zu Mircea Eliade (in collaboration), Suhrkamp Verlag, Frankfurt, 1984
  • The Return of the Author, Northwestern University Press, Evanston, Illinois, USA, 1996
  • Le Retour de l’Auteur, L’Ancrier Editeur, Strassbourg, 1996
  • Mircea Eliade, Spirit of Amplitude, East European Monographs, USA, 2001
  • Mircea Eliade, romancier, Paris, Oxus, 2004

Afilieri

  • Membru şi ex-preşedinte al Academiei Române
  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România
  • Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
  • Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Certificarea Diplomelor şi Certificatelor Universitare, până în aprilie 2006. Preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Certificarea Diplomelor şi Certificatelor Universitare în domeniul Filologie, din aprilie 2006.

Premii şi distincţii

  • Premiul Uniunii Scriitorilor i-a fost acordat de cinci ori
  • Premiul Academiei Române în 1977



O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *