Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Ion Cantacuzino

Autor: Andreea Fornea

Ion Cantacuzino, născut la 25 noiembrie 1863, a fost un academician, medicmicrobiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologieexperimentală.

În anul 1901 este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București  și Director general al Serviciului Sanitar din România în 1907. Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca “Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de “Medicină Experimentală”(1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, “Revista Științelor Medicale” (1905),“Annales de Biologie” (1911) și “Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizareaactivă împotriva dizenteriei și febrei tifoideetiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino,România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.

Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causaLyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

 




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *