Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Liviu Ciulei

Autor: Andreea Fornea

Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în “Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă “Omul care aduce ploaia” de Richard Nash.

Liviu Ciulei, descris de Newsweek drept “una dintre cele mai îndrăzneţe şi provocatoare figuri ale scenei internaţionale”, a fost numit, de altfel, director onorific al Teatrului Bulandra, în semn de apreciere pentru creaţia sa artistică.

Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producţii fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase.

Filmografia sa include, alături de unul dintre titlurile care au marcat istoria cinematografiei româneşti, “Pădurea Spânzuraţilor”, şi “Valurile Dunării” (1959) şi “Erupţia” – debutul său în regia de film, din 1957.

Despre scena finală a filmului “Pădurea spânzuraţilor”, Liviu Ciulei spunea, în ianuarie, după o proiecţie a lungmetrajului, că este cea mai bună pe care a filmat-o vreodată. Astfel, Liviu Ciulei a spus, după proiecţie, că scena în care Apostol Bologa ia ultima masă, alături de iubita sa, Ilona, este esenţială pentru că în ea “e vorba de bărbat, femeie, vin, sare”. “Am zis că trebuie să facem ultima scenă într-un fel, pentru că vreau să iau premiul la Cannes. Atunci, toată lumea a zis «A înnebunit Ciulei»”, povestea acesta.

“Pădurea Spânzuraţilor” a primit, în anul 1965, premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

Tot în ianuarie, întrebat de ce a ales să lucreze mai mult în teatru decât în film, Ciulei a spus că după proiectul “Pădurea spânzuraţilor” nu i-a plăcut sau nu i-a convenit nicio propunere.

“Valurile Dunării”, cel de-al doilea film semnat de Liviu Ciulei, în care el este regizor şi interpret, spune povestea a trei oameni care sunt nevoiţi să călătorească pe un şlep încărcat cu armament, pe Dunăre, în august 1944, printre minele puse de hitlerişti. Filmul este o poveste de dragoste, cu momente de tensiune, şi a fost recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, în 1960.

Printre distincţiile obţinute de Liviu Ciulei se mai numără premiul UNITER, în 1996, premiul de Excelenţă UNITER, 2001, premiul de Excelenţă în cinematografia română, 2002.

Experienţei de regizor, actor, scenograf şi scenarist i s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie, timp de zece ani, pentru Teatrul “Bulandra” din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul “Tyrone Guthrie” din Minneapolis.

De asemenea, Liviu Ciulei, tatăl regizorului de film Thomas Ciulei, a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase, Columbia University şi New York University, dar şi membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor.

Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

 

 




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *