Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Nicolae Teclu

Autor: Andreea Fornea

Nicolae Teclu a fost un chimist român, care a dat numele tipului de arzător (bec), Arzător Teclu. A studiat ingineria și arhitectura, iar apoi chimia, și-a continuat cariera devenind profesor de chimie generală și chimie analitică la Viena. A avut deasemenea o contribuție susbstanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Membru titular al Academiei Române.

S-a născut în 1839, la Brașov, urmând ca studiile liceale să le urmeze tot aici. În ciuda acestor fapte, studiile în chimieefectuate până la nașterea acestuia erau încă puține. Mai târziu, acesta devine profesor de chimie la Colegiul Național ”Andrei Șaguna” din Brașov. În 1890 obține brevet pentru realizarea invenției sale, arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz.

Prin cele 60 de descoperiri şi peste 50 de lucrări originale din domeniul chimiei, devine celebru în lumea întreagă. Cea mai populară invenţie a sa, şi la îndemâna oricui, rămâne însă arzătorul Teclu, care produce o flacără mai fierbinte decât toate celelalte arzătoare cunoscute până acum, datorită unui mecanism de reglare a raportului dintre aer şi gaz, aceasta făcându-se cu ajutorul unui obturator conic. Arzătorul Teclu, numit şi becul Teclu, este folosit şi astăzi în întreaga lume într-o variantă îmbunătăţită, numele savantului român fiind cunoscut pe întreaga Planetă.
Printre domeniile în care a avut contribuţii importante la dezvoltarea chimiei mondiale enumerăm: compoziţia silicaţilor, analiza compoziţiei meteoriţilor (meteoritul de la Goalpara, India, 1870), studiul flăcării, studiul combustiei, studiul uleiurilor şi pigmenţilor utilizaţi în pictură, tehnologia hârtiei şi altele. Este primul chimist care publică studii importante despre fenomenul arderii.

Printre invenţii alături de arzătorul Teclu, de care am vorbit, menţionăm ozonizatoare, generatoare de gaz, aparatul pentru măsurat compoziţia aerului din mine, pentru a se evita explozia gazului grizu (amestec de metan şi aer). A fost cel dintâi care a arătat cum se poate citi scrisul de pe hârtiile carbonizate, ceea ce a creat posibilitatea ca mulţi oameni să-şi recupereze banii din hârtiile de valoare arse.

Nicolae Teclu rămâne unul dintre primii chimiști români care s-au făcut cunoscuți și sunt recunoscuți la nivel internațional. În plus, o mare parte din școlile sau liceele cu profil de chimie din România poartă numele acestuia. Unul dintre acestea este Liceul de chimie ”Nicolae Teclu” din Copșa Mică, Județul Sibiu.




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *