Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Petrache Poenaru

Autor: Andreea Fornea

Petrache Poenaru, nascut la 10 ianuarie 1799, a fost un pedagoginventatoringiner șimatematician român, membru al Academiei Române și inventator al tocului rezervor în 1827. Petrache Poenaru a fost unul din organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 – 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. În1850 din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). Spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române.  

În istoria inventicii universale, Petrache Poenaru este cunoscut şi în calitate de creator al primului toc cu pompiţă, cunoscut în acel timp sub denumirea de „stilograf”. La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român.

 Petrache Poenaru este primul român care a călătorit cu trenul. La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, aflat în călătorie de studii în Anglia, spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este ulna din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…”




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *