Dacă ştii o personalitate care ne înalţă,

 
h1__quotes.png
Poză

În _Quotes

Domnul Tănăşoiu

Autor: Andra Fornea

Eram un pusti, imi aduc aminte cum cu greu am ajuns la adresa respectiva sau cel putin tare aproape de ea… Nu aveam nici macar mobil, am cumparat o cartela de telefon fix si am sunat sa cer lamuriri.., ei bine, intelesesem gresit, totul incepea peste o saptamana. Eram atat de speriat, orasul, oamenii, aglomeratia, totul era mult prea mult pentru mine. Astazi zambesc cand scriu toate acestea, trec prin acelasi loc aproape zilnic si este imposibil ca uneori sa nu ma vad pe mine acolo, un copil ce se temea si de umbra sa dar care se incapatana sa creada ca lumea poate fi cucerita.

Ai mei nu au fost prea incantati, sa stie ca am irosit atat de mult numai pentru a mi se spune ca am inteles gresit data… Dar acestea sunt amanunte, ma despartea o saptamana de intalnirea cu cel ce urma sa imi arate calea catre visul meu. A fi un om remarcabil, aveam sa aflu, tintea oamenii care nu se considerau astfel, oamenii care in pofida multor dovezi a maretiei lor continuau ca si cum ele nu ar exista.

D-nul Tanasoiu nu facea exceptie, un om bine inaintat in varsta, un om ce a decis sa ignore aprecierea celor din jur continuand sa dea mai departe. Dar ce stiam eu atunci despre toate astea.., aveam un nume, o locatie si imi era de ajuns, nu imi bateam capul cu mai mult. Pasii ma purtau catre adresa respectiva, inima imi batea intr-un ritm ametitor.., ajuns in fata scarilor m-am simtit coplesit de ce va urma. Sus, am avut impresia ca nu mai aveam aer, parca ma sufocam… dar ce mai conta, trebuia sa pasesc acel prag.

Si iata-ma ajuns, un om de aproape 70 ani aratand de nici 40 ma intampina si imi spune “Buna dimineata, tu trebuie sa fi Bogdan”, ii raspund ca da si ma invita sa iau loc in una din salile in care tinea meditatiile.

Modul lui de a fi, de a vorbi, de a interactiona cu noi mi-a parut fantastic. Ma uitam la el si nu intelegeam cum de un om care a dus efectiv facultatea de arhitectura pe noi culmi are disponibilitatea sa stea sa invete niste oameni ca noi, practic, nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar noi acolo eram nimic, un nimic barat in comparatie cu acest om.

Insasi respectul subconstient pe care il arata fata de noi prin acest simplu fapt m-a coplesit, adica omul acesta care ar trebui sa se ingrijeasca de sanatatea lui si sa isi vada de o batranete linistita avea mai bine de 20 cursanti pe zi in weekendul, care e weekend, adica perioada aceea pe care toti o percepepm ca libera. Atunci toate astea ma iritau dar in acelasi timp ma copleseau. Spun ca ma iritau pentru ca il vedeam ca pe un om ce se incapatana sa isi accepte conditia, si mai mult, ma supara faptul ca nu stiam ce il face sa fie atat de puternic incat sa reziste la tot stresul creat de meditatii, si implicit, nu intelegeam ce il face sa continue.

Problemele financiare m-au impiedicat sa termin un an de meditatii la el, durerea pe care am simtit-o plecand de la cursurile sale imi da fiori si astazi. Am continuat sa imi doresc arhitectura, am dat chiar si admiterea, fara success insa. Sunt amanunte irelevante pentru ca articolul acesta nu este despre mine, ci despre el, d-nul Radu Tanasoiu, omul ce si-a lasat o amprenta atat de clara pe existenta mea.

Iar daca nici asta nu defineste un om remarcabil, atunci chiar nu stiu ce o face. De curand am aflat ca a primit steaua romaniei in ordin de cavaler sau ceva de genul asta., nici nu imi bat capul sa caut pe net pentru ca orice ar fi e clar ca meritele sale au fost recunoscute pana si de presedintele acestei tari.

Si cu toate acestea puteti oricand sa il vedeti pe acest om meditand copii iar daca nu ati stii nimic despre el ati spune ca este doar un om in varsta ce isi castiga existenta astfel. Ei bine, adevarul este altul. Adevarul este ca pasiunea acestui om transcende orice limita de intelegere a noastra, adevarul este ca suntem invidiosi pe oameni ce reusesc sa gaseasca forta in ceea ce au facut o viata intreaga, adevarul este ca tanjim dupa aprecierea si respectul ce inconjoara acest gen de oameni dar refuzam sa ne gandim macar o clipa la cantitatea de munca si sudoare ce este in spatele tuturor aprecierilor, nu gasim nici macar o farama de umanitate in noi pentru a gandi ca banii si relatiile nu ne vor duce acolo.

Privim aceste aprecieri ca pe simple obiecte, simple hartii care spun ceva insa ele sunt mai mult de atat, sunt dovada unui suflet ce a depus pasiune si sunt astfel numai in clipa in care ele sunt castigate in modul clasic: cu munca si sudoare.

Inca stau si ma gandesc la acest om, acum cand scriu aceste randuri, si imi e imposibil sa nu ma intreb: “Cum se simte el dupa atata vreme?, ce gandeste el si catre ce se indreapta.” Infinata sa incredere in cei pe care ii mediteaza este covarsitoare si cred ca daca isi doreste ceva de la acei copii este ca macar unul sa ajunga sa traiasca “posedat” de arta, ca meditator el vrea sa dea mai departe si o face intr-un mod ce a devenit natural insa experienta sa il ajuta sa transmita mai mult decat informatii, prin tot ceea ce a devenit, stie si a experimentat poate da mai departe insasi acea esenta care il face sa continue acum: pasiunea.

Romania trebuie sa deschida ochii si cand spun Romania ma gandesc la tine cititorule, tu trebuie sa deschizi ochii si sa vezi adevaratele valori de care esti inconjurat azi. Romania nu este tara nimanui, este tara unde imposibilul devine posibil, este locul unde de sute de ani oamenii progreseaza prin pasiune, prin dorinta, taramul acesta pe care te aflii acum, cu toate noxele lui, galagia sa a creat si creeaza unele din cele mai stralucite minti pe care lumea asta le poate avea. E timpul sa deschizi ochii larg si sa iti lasi sufletul sa fie atins de frumusetea, maretia si sublimul semenilor tai.

Intrebarea mea de final este: vei fi tu un om remarcabil sau ii vei lasa pe altii sa faca asta?




O opinie

Scrie-ţi opinia

E-mail-ul tău este confidenţial.
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 *
 *
 *